Ce e mai bun ca o palmă dimineaţa la cinci jumate şi cât costă o oglindă de 60/180 cm?

Adolescenta nr. 1 şi-a luat-o. Asta din cauză că dimineaţa, când e somnul mai liniştit după o noapte petrecută pe jumate la muncă, n-am deloc simţul toleraţei faţă de limbaj. Nici faţă de vocile care străbat holul şi ajung la mine în dormitor. Şi cine vrea să-şi facă loc în oglindă strigându-i soră-sii “du-te dracului!” se expune. Nici adolescenta nr. 2 nu e nevinovată în povestea asta. Păi, cum să susţii că, dacă singura oglindă din dormitorul comun e pe partea ta de cameră, ai prioritate. Bine, ea a scăpat fără palmă. Asta fiindcămi-am amintit la timp că abia şi-a scos piercing-ul din limbă.

Acuma, sigur că mă simt ca dracu’ pentru palma aia şi deja mă gândesc să mai cumpăr o oglindă. Care să nu fie nici mai mare şi nici mai mică decât cealaltă. Că aşa sunt eu, am simţul dreptăţii. Dar numai după ora 11 dimineaţa.

Adolescenta nr. 2 revine în forţă. Acum, cu piercing în limbă

Îl scoate. A zis că-l scoate luni acolo unde şi l-a pus. Până luni, vorbeşte ca naiba şi se hrăneşte doar cu compot şi cu suc de fructe. Acum, mi-e milă că se chinuie atât de mult degeaba şi tot nu-mi vine să cred că da, frate, şi-l scoate. N-am vrut să văd chestia aia înfiptă în jumătatea limbii, dar am vrut să ştiu detaliile tehnice. Cum a fost, dacă a beneficiat de nişte condiţii ok de igienă, ce a simţit, dacă a durut-o, dacă acum o doare. Zice că îl are de miercuri. Nu mi-am dat seama. Nu mi-am dat seama şi gata. Parcă, dacă îmi dădeam, ce folos! Adolescenta nr. 1 a zis că îşi face şi ea. Nu cred că e bine să te arunci pe fereastră în cazuri de-astea. Poate doar să îţi închizi telefonul. Măsura se impune fiindcă adolescentele 1 şi 2, cu rucsacii plini de compot, au plecat la ţară. Acolo, sigur se vor vedea cu taică-su. Care, dacă nu se aruncă el pe fereastră, va suna să întrebe ce dracului e în gura copilului lui. Dacă, totuşi, răspund la telefon, îi voi răspunde scurt şi fără echivoc: un rahat!

un milion jumate, bani de buzunar la balul bobocilor, include sau nu şi preţul drogurilor?

Mai întâi a fost anunţul cu balul bobocilor la liceu. În prima zi, adolescenta 1 şi adolescenta 2 anunţă că trebuie să meargă. Zic că sunt de acord, cine e părinte ştie că nu poţi zice “nu” fără motiv. Da, da’ e o problemă, balul se face fără implicarea şcolii. Bine, merge şi aşa. Unde? La un club, încă nu s-a stabilit, costă 25 de lei biletul plus ce mai trebuie în buzunar. La capitolul “de buzunar”, revenim a doua zi, după ce îi dau banii de bilet. Cât? Păi… cam un milion jumate fiecare. Fac repede un calcul şi ajung la trei milioane jumate, banii jos, fără ce îmbracă sau ce încalţă. De fapt, nu “cam” ci “măcar”. E momentul la care, clar, începe nebunia. Clubul, cât de club ar fi el, un suc tot nu poate fi mai sus de 100 de mii – nu zic că nu mi se pare mult şi aşa, dar hai, marge -, bine, hai 150 de mii. Dar bei 10 sucuri?! În fine, adolescenta 2, cea care poartă negocierile, acceptă o remiză susţinută de un “să mai vorbim şi noi cu colegii, dar ei atât au zis că vor avea”.
A treia zi: Directorul a confiscat banii de bal de la o clasă. Ştii, nu ne mai lasă deloc, a aflat că unii vroiau să cumpere droguri pentru seara aia.

foto de campanie I

Manifest împotriva adolescenţilor

Sunt egoişti şi sunt intoleranţi. Au un plan diabolic: să-l transforme pe adult într-o sumă de răspunsuri la nevoile lor.

Nevoile lor sunt importante. Ale adultului, nu. Nevoile lor trebuie urgent satisfăcute. Ale adultului, nu.

Când ei au probleme, adultul trebuie să fie implicat şi responsabil. Când adultul are probleme, nu e treaba lor.

Când ei greşesc,

Adolescenta nr. 2 fumează

Geanta ei de şcoală rămăsese în sufragerie, pe un scaun, acolo unde cam rămâne de obicei. Când am căutat carnetul să mă duc să îi reînnoiesc abonamentul de ratb, am văzut pachetul. Aşa subţire şi verzui cum era am crezut în prima clipă că e cutia cu faringosept pe care i-o cumpărasem cu două zile înainte, când a zis că o doare gâtul. Dar există un dumnezeu al mamelor şi el a scos afară, cu mâna mea, pachetul.
Când s-a trezit adolescenta nr. 2 şi şi-a văzut ţigările pe masă a atacat prima: de ce ai umblat în geanta mea?! Sigur că m-a crezut că n-a fost vorba despre vreun control, că doar n-o mai făcusem niciodată. Şi încep discuţiile. Că doar de când a început şcoala. Că toate colegele fumează, că uneia îi cumpără taică-su ţigări, ba chiar că i le aduce la şcoală. Că – fiţi atenţi! – acsă auzise ea că fumatul nu e chiar ok, dar, la naiba, nimeni nu-i spusese în mod expres: îţi este interzis să fumezi! Ce să faci, ce să faci? Cum s-o dai, că tot nu poţi să controlezi ce face la şcoală. Aşa s-a ales fără bani de buzunar de aici încolo şi cu punguţa de croisante luate de acasă.
Pachetul a rămas pe masă până seara târziu. Ce vrei să facem cu el?! – a întrebat o dată. A rămas acolo şi a doua zi. Nu îi arunci? – a mai întrebat o dată. A treia zi, pachetul era tot pe masă. Pachetul ăsta stă aici ca să mă pedepsească pe mine când îl văd în fiecare zi? – a fost a treia încercare. Am cedat, l-am auncat în coşul de gunoi.